Primăria Lovrin județul Timiș

Utilizarea apei termale va fi extinsă la Lovrin

Administrația locală a comunei Lovrin are în proiect extinderea utilizării apei geotermale, investiția urmând să fie finanțată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).


În prezent, beneficiarii acestei resurse naturale regenerabile sunt, pe lângă ștrandul termal, recent reabilitat, clădirile publice (școli, grădință, primărie, dispensar, cămin cultural), 110 apartamente din blocurile de locuințe și circa 20 de case.

Investiția vizează reabilitarea rețelei existente, modernizarea centralei termice și extinderea utilizării apei geotermale, astfel încât ștrandul să poată funcționa indiferent de anotimp, dar și la mai multe locuințe aflate pe traseul existent.

E de menționat că temperatura apei utilizate este de 85°C, iar debitul acesteia prin calorifere, de 8-10 litri/secundă.

Anul trecut au fost înlocuite conductele colmatate pe o lungime de rețea de 1,5 kilometri, cu altele din plastic care, practic, au depuneri pe pereți zero.

Singura problemă cu colmatarea conductelor există doar la capul sondei, unde sunt cele mai mari depuneri.